pre-facerea / facerea / ridicând pleoapele peste facere

 pre-facerea

gândul tău

e o debarcare la țărmul zborului

a sunetelor neîmblânzite

de căderea întru tăcere

cuvântul tău

cotropeşte

tărâmul ochiului meu

până la tăişul genelor

ce-ți poartă povara sărutului

despicând dureros

pleoapa de pleoapă

şi ziua de zi

versul tău

e acea îmbrățişare

de care

eu însămi

încerc să te salvez

cu trupul meu împrăştiat

în răstigniri

pendulând disperat

în spațiul dintre gânduri

dintre cuvinte

până la geamătul aerului

care se învârte neputincios

de jur împrejurul trupurilor noastre

şi umbra mea cade 

peste tine

în timp ce

umbra ta mă striveşte-ntr-un strigăt

pe care tu îl numeşti simplu

poem

 



 facerea

- doem -

era

la începutul inceputurilor

când lacrima era lacrimă

şi gestul era gest

şi valul venea din lumină

călărind zborul

în fiecare semn de pasăre

era când sfredeleam o lacrimă

cu o secundă

şi lacrima curgea

şi ziua ningea

şi noaptea începea să plângă

întristătoriu

şi

nimic

dar nimic nu mai era la fel

apoi veni ziua

când lumea se curba înlăuntrul său

în cer

şi cerul era atât de mare

câtă mare era

şi marea era atât de cer

cât cer rămânea

la fel de departe

la fel de aproape

şi clepsidral

curgeau toatele

într-un zgomot crescătoriu

de codru metalic

şi

nimic 

dar

nimic nu mai era la fel

obsesiv

linia metalică a orizontului

se înnodă în cuprindere

în frângere şi plângere

cerul şi marea

valul şi zborul

acoperindu-se de nori

era noapte

şi

nu vedea nimeni atât de departe

şi

de era cer

de era mare

totuna era

şi se crăpă oul

orizontului

şi înnodă în întuneric

şi cerul şi marea

într-o contemplare din interior

ce adumbri orice geometrie

undeva cineva

linease oul şi oul se crăpase

orizontal

într-o nesfâşită plângere

clepsidrală

şi aşa fú facerea lumii

o mărginire orizontală

de orizont

şi atât

apoi plouă mult

şi plânse mult

şi marea

şi cerul

şi multul cel mult