pre-facerea
gândul tău
e o debarcare la țărmul zborului
a sunetelor neîmblânzite
de căderea întru tăcere
cuvântul tău
cotropeşte
tărâmul ochiului meu
până la tăişul genelor
ce-ți poartă povara sărutului
despicând dureros
pleoapa de pleoapă
şi ziua de zi
versul tău
e acea îmbrățişare
de care
eu însămi
încerc să te salvez
cu trupul meu împrăştiat
în răstigniri
pendulând disperat
în spațiul dintre gânduri
dintre cuvinte
până la geamătul aerului
care se învârte neputincios
de jur împrejurul trupurilor noastre
şi umbra mea cade
peste tine
în timp ce
umbra ta mă striveşte-ntr-un strigăt
pe care tu îl numeşti simplu
poem
Miruța Maresh & Adrian Constantin Burdușa
în anul 7525 luna lui gerar a douăzecişiopta zi
Cetatea lui Bucur
Copyright © 2017 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™,
All Rights Reserved
facerea
- doem -
era
la începutul inceputurilor
când lacrima era lacrimă
şi gestul era gest
şi valul venea din lumină
călărind zborul
în fiecare semn de pasăre
era când sfredeleam o lacrimă
cu o secundă
şi lacrima curgea
şi ziua ningea
şi noaptea începea să plângă
întristătoriu
şi
nimic
dar nimic nu mai era la fel
apoi veni ziua
când lumea se curba înlăuntrul său
în cer
şi cerul era atât de mare
câtă mare era
şi marea era atât de cer
cât cer rămânea
la fel de departe
la fel de aproape
şi clepsidral
curgeau toatele
într-un zgomot crescătoriu
de codru metalic
şi
nimic
dar
nimic nu mai era la fel
obsesiv
linia metalică a orizontului
se înnodă în cuprindere
în frângere şi plângere
cerul şi marea
valul şi zborul
acoperindu-se de nori
era noapte
şi
nu vedea nimeni atât de departe
şi
de era cer
de era mare
totuna era
şi se crăpă oul
orizontului
şi înnodă în întuneric
şi cerul şi marea
într-o contemplare din interior
ce adumbri orice geometrie
undeva cineva
linease oul şi oul se crăpase
orizontal
într-o nesfâşită plângere
clepsidrală
şi aşa fú facerea lumii
o mărginire orizontală
de orizont
şi atât
apoi plouă mult
şi plânse mult
şi marea
şi cerul
şi multul cel mult<
pre-facerea
gândul tău
e o debarcare la țărmul zborului
a sunetelor neîmblânzite
de căderea întru tăcere
cuvântul tău
cotropeşte
tărâmul ochiului meu
până la tăişul genelor
ce-ți poartă povara sărutului
despicând dureros
pleoapa de pleoapă
şi ziua de zi
versul tău
e acea îmbrățişare
de care
eu însămi
încerc să te salvez
cu trupul meu împrăştiat
în răstigniri
pendulând disperat
în spațiul dintre gânduri
dintre cuvinte
până la geamătul aerului
care se învârte neputincios
de jur împrejurul trupurilor noastre
şi umbra mea cade
peste tine
în timp ce
umbra ta mă striveşte-ntr-un strigăt
pe care tu îl numeşti simplu
poem
Miruța Maresh & Adrian Constantin Burdușa
în anul 7525 luna lui gerar a douăzecişiopta zi
Cetatea lui Bucur
Copyright © 2017 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™,
All Rights Reserved
facerea
- doem -
era
la începutul inceputurilor
când lacrima era lacrimă
şi gestul era gest
şi valul venea din lumină
călărind zborul
în fiecare semn de pasăre
era când sfredeleam o lacrimă
cu o secundă
şi lacrima curgea
şi ziua ningea
şi noaptea începea să plângă
întristătoriu
şi
nimic
dar nimic nu mai era la fel
apoi veni ziua
când lumea se curba înlăuntrul său
în cer
şi cerul era atât de mare
câtă mare era
şi marea era atât de cer
cât cer rămânea
la fel de departe
la fel de aproape
şi clepsidral
curgeau toatele
într-un zgomot crescătoriu
de codru metalic
şi
nimic
dar
nimic nu mai era la fel
obsesiv
linia metalică a orizontului
se înnodă în cuprindere
în frângere şi plângere
cerul şi marea
valul şi zborul
acoperindu-se de nori
era noapte
şi
nu vedea nimeni atât de departe
şi
de era cer
de era mare
totuna era
şi se crăpă oul
orizontului
şi înnodă în întuneric
şi cerul şi marea
într-o contemplare din interior
ce adumbri orice geometrie
undeva cineva
linease oul şi oul se crăpase
orizontal
într-o nesfâşită plângere
clepsidrală
şi aşa fú facerea lumii
o mărginire orizontală
de orizont
şi atât
apoi plouă mult
şi plânse mult
şi marea
şi cerul
şi multul cel mult<